Ansamblul Monumental Calea Eroilor
Ansamblul Monumental Calea Eroilor se află în municipiul Târgu-Jiu din Județul Gorj, România. Vei întâlni pe traseul său patru dintre operele celebre ale sculptorului Constantin Brâncuși și Biserica Sfinții Apostoli. Constantin Brâncuși a lăsat moștenire aici, ca parte din acest ansamblu monumental, Coloana fără Sfârșit, Poarta Sărutului, Masa Tăcerii și Aleea Scaunelor.
În prezent trăim un moment istoric important în legătură cu aceste sculpturi întrucât în luna Iunie 2024 au primit un aviz favorabil pentru a fi incluse în lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Decizia se va lua în curând în India, la Mumbai și sperăm că va fi una favorabilă.
Cel mai important este faptul că România este în centrul atenției cu aspecte pozitive din cultură. Acest fapt ar putea aduce recunoaștere privind valoarea incontestabilă a acestor monumente pe plan mondial, dar și un continuu periplu de turiști care să viziteze municipiul Târgu-Jiu și să contribuie la dezvoltarea locală.
Așezat cu spatele la Jiu în timp ce contempli Masa Tăcerii, Aleea Scaunelor, Poarta Sărutului și mai departe imaginându-ți că zărești printre copaci Biserica Sfinții Apostoli și Coloana fără Sfârșit din Ansamblul Monumental Calea Eroilor, vei fi surprins de genialitatea sculptorului Constantin Brâncuși, de inspirația sa din acei ani 1937-1938 când le-a conceput, realizat și stabilit amplasamentele.
Nu știm ce dificultăți au întâmpinat la realizarea acestui mare proiect de ansamblu sculptural, dar ne putem bucura de măiestria sculptorului combinată cu simțul estetic al arhitectului și ale altor persoane din administrația publică din anii 1937-1938 care au fost implicate. În fața moștenirii lăsate de Constantin Brâncuși putem manifesta uimire, admirație, recunoștință.
Sculpturile sale din acest ansamblu monumental au fost planificate și calculate ca să arate și să fie amplasate în acest mod în perioada interbelică în care resursele și tehnologia din zilele noastre nu existau. Privit în contextul economic, social și politic de atunci, acest ansamblu sculptural este cu adevărat monumental, de neegalat cu altceva similar produs aici în prezent când se spune că omenirea a atins apogeul culturii și civilizației.
Fără un talent intens și îndelung cultivat și viziune de ansamblu nu poți deveni autorul unui proiect de o asemenea anvergură care să îți poarte numele și genialitatea peste veacuri. Merită ca orice român să vină să le vadă și să se mândrească cu faptul că s-a aflat în preajma lor. Merită apoi să le promovăm ca să le viziteze mulți alții pentru care reprezintă o șansă la cultură internațională, iar pentru noi să devină o șansă la dezvoltare locală.
Coloana fără Sfârșit
Prima capodoperă realizată de către Constantin Brâncuși din Ansamblul Monumental Calea Eroilor de la Târgu-Jiu a fost Coloana fără Sfârșit. Inițiativa a aparținut Ligii femeilor din Gorj condusă de către Arethia Tătărescu, soția primului ministru din acea perioadă. Tot aceste femei de ispravă au identificat resursele necesare și au netezit calea realizării și a celorlalte piese sculpturale din cadrul acestui ansamblu.
Ideea, macheta unui modul din lemn de tei și inițierea proiectul lucrării ce a devenit Coloana fără Sfârșit au aparținut marelui sculptor Constantin Brâncuși. Fusese invitat la realizarea unui monument în cinstea eroilor căzuți pentru a apăra țara în Primul Război Mondial și a venit cu această propunere care s-a materializat în anul 1937.
Formată din 15 module octaedrice plus două semielemente poziționate deasupra și la bază, Coloana fără Sfârșit sau Coloana Infinită măsoară puțin peste 29 metri. A fost amplasată pe actuala locație în Parcul Coloanei fără Sfârșit, inaugurarea făcându-se în luna octombrie 1938.
Modelul a fost prezent la scară mai mică în expoziția personală a marelui sculptor cu câțiva ani înainte de execuția acestui proiect. S-a afirmat faptul că această coloană fără sfârșit reprezenta o stilizare a stâlpilor funerari care se utilizau deja de mult timp în zona de sud a României, însă paternitatea operei în această formă aparține sculptorului Constantin Brâncuși.
Poarta Sărutului
Străjuită de două bănci sculptate în piatră, vei putea vedea Poarta Sărutului la intrarea principală din Parcul Central al municipiului Târgu-Jiu. Mare, frumoasă, impunătoare, această sculptură a încântat privirile multor generații de la inaugurarea din aceeași lună octombrie din anul 1938 până în prezent. Deși s-a interpretat uneori faptul că aceasta reprezintă o poartă de trecere sau de privit spre ”lumea de dincolo”, această credință nu s-a întipărit în conștiința publică.
Astfel, cu prilejul unei vizite în municipiul Târgu-Jiu, în cadrul Porții Sărutului vei observa fotografiindu-se cupluri de tineri, perechi proaspăt căsătorite, trecători localnici și turiști sau chiar oficierea unor cununii civile. Ți-ar putea fi utilă o astfel de experiență, dacă nu în scop cultural, cel puțin ca o relaxantă destinație plină de noutăți.
Pentru noi parcul central reprezintă o oază de verdeață cu liniște sau jocuri, în funcție de vârstă și de starea de spirit, spre care evadăm din cotidian cel puțin la sfârșit de săptămână. Este o plăcere fiecare plimbare prin parcul natural frumos și bine întreținut, dar cu puține intervenții umane în vegetația sa permanentă, în preajma acestor sculpturi celebre.
Masa Tăcerii
Acestei creații a sculptorului Constantin Brâncuși i s-au dat diferite interpretări de-a lungul timpului, între care: faptul că cele douăsprezece scaune au forma unor clepsidre și reprezintă curgerea timpului, că masa reprezintă reunirea dinaintea unei bătălii, că reprezintă Cina cea de taină cu scaunele a 12 apostoli, că reprezintă masa pregătită pentru reunirea familiei ca obicei popular și probabil și altele asemenea.
Dacă însuși sculptorul Constantin Brâncuși care a creat schițele, a dat comanda, a stabilit amplasamentul și dispunerea celor 13 piese, nu a explicat oficial ce exprimă opera sa, atunci Masa Tăcerii ar putea reprezenta oricare dintre variante dorește privitorul, potrivit credințelor sale. Privind la imaginile care înfățișează celebrul sculptor, oricare dintre interpretări mi se pare plauzibilă.
Unii interpreți au afirmat faptul că Ansamblul Monumental Calea Eroilor trebuie vizitat începând cu Masa Tăcerii ca primă piesă din componență, alții s-au exprimat în sensul că trebuie vizitat începând cu Poarta Sărutului ca intrare în parcul central sau cu Coloana fără Sfârșit. Apreciez că acest lucru depinde de timpul disponibil pentru vizitare, de locul în care se află vizitatorul, de intrarea prin care a venit în localitate, de preferințele de moment și alți factori obiectivi sau subiectivi.
Aleea Scaunelor
Cert este faptul că Masa Tăcerii și Poarta Sărutului se pot vizita mergând pe Aleea Scaunelor care le unește. Conține 10 nișe a câte trei scaune model clepsidră dispuse în 5 perechi a câte două astfel de nișe așezate față în față, pe distanța dintre Poarta Sărutului și Masa Tăcerii.
Un total de 30 de scaune dispuse în mod simetric împreună cu piesele masive ale ansamblului sculptural stau mărturie a intenționalității de a crea ceva memorabil, monumental, care să dăinuie peste timp, într-o formă estetică ce a bucurat multe generații timp de peste opt decenii. Transmite totodată nu doar mesajul autorului, ci pare mesajul unei generații, al unei societăți, al unei epoci, o expresie a culturii din perioada interbelică.
Biserica Sfinții Apostoli
Biserica Sfinții Apostoli este un monument istoric inaugurat spre sfârșitul anului 1937, parte componentă a Ansamblului Monumental Calea Eroilor. Hramul bisericii este de Șfinții Apostoli Petru și Pavel la 29 Iunie. Printre localnici mai este cunoscută și sub denumirea de Biserica cu cupola de aramă. Dincolo de însemnătatea sa istorică, de aspectul său exterior frumos și de interiorul pictat și mobilat impresionant, acesta este un lăcaș de cult deschis publicului în care se țin slujbele religioase specifice pentru cultul ortodox.
În sezoanele cu vreme frumoasă și multă vegetație este minunată o plimbare prin Parcul Coloanei fără Sfârșit care găzduiește monumentul, precum și prin Parcul Central al municipiului Târgu Jiu care găzduiește Poarta Sărutului, Aleea Scaunelor și Masa Tăcerii. Pe distanța dintre cele două parcuri este o binecuvântare pentru evlavioși sau doar turiști un popas pentru reculegere în Biserica Sfinții Apostoli.
Strada scoasă din circulația rutieră de la Parcul Central până la biserica de pe Calea Eroilor a fost refăcută prin grija municipalității, astfel încât pietonii se pot bucura de priveliștea clădirilor importante din municipiul Târgu-Jiu ca Teatrul Elvira Godeanu, Biblioteca Județeană, Muzeul Județean ”Alexandru Ștefulescu”, Facultatea de Inginerie.
Ce-ar fi să îți planifici excursia, city break-ul sau vacanța pe care să ți-o petreci văzând aceste minunății precum și multe alte obiective turistice pe care le poți vizita în municipiul Târgu-Jiu și în Județul Gorj? Vei putea face cunoștință totodată cu industria ospitalității de pe plan local, vei strânge amintiri frumoase pe care le vei putea împărtăși cu apropiații și alte categorii de cunoștințe cărora le vei recomanda această zonă a Olteniei încărcată de istorie și cultură.
Dacă descrierile și videoclipurile din acest blog post sunt suficiente atât cât să îți prezinte monumentele și să îți stârnească curiozitatea, dar nu îndeajuns de informative încât să îți satisfacă setea de cunoaștere, accesează site-ul Centrului de Cercetare, Documentare și Promovare Constantin Brâncuși pentru a te documenta mai mult despre Ansamblul Monumental Constantin Brâncuși. Dacă dorești să îți aduci contribuția completând acest articol, te rog să o faci într-un comentariu, astfel încât să realizăm o informare cât mai interesantă pentru orice potențial turist.
Multumim pentru informatii
RăspundețiȘtergere